fara acoperis - partea 1

Luna se injura crunt cu soarele, se imbranceau si se certau. Era un taraboi de nedescris.
Una trebuia sa plece iar altul sa rasara, asta pentru ca asa le-a fost dat de cand lumea, sa n-aiba loc amandoi pe-acelasi cer.
Undeva mai jos, mult mai jos,eu incercam sa-i fac lunii cu ochiul si sa-i zambesc.
O simpatizam oarecum, pentru ca ne aflam amandoi in aceeasi situatie: niciunul din n-avea nici cea mai mica intentie sa mearga acasa si sa doarma. Totusi, eu pierdusem de ceva timp lupta si ma-ndreptam agale spre locul de unde urma sa fiu propulsat spre casa cu viteza treisuteunspelui.
Drumul meu, insa, n-a fost lipsit de primejdii si obstacole pentru ca fix in acel moment am fost atras de mirajul unei ultime beri. Statea ca o fata morgana in fata intrarii din club si ma chema la ea. Decid ca n-am de ce sa ma impotrivesc asa ca pornesc nerabdator spre ea dar fix cand mai aveam cativa centrimentri pana la ea brusc se transforma si-n fata-mi apar opt metri cubi de muschi : "S-a inchis, maine seara..."

Dezamagit, ma-ntorc cu coada-ntre picioare, scuzandu-ma c-am parasit-o ca ultimul nesimtit, la intentia de a merge acasa. Si tocmai cand parea ca voi fi iertat si primit inapoi vad umbra unei chitari si doua siluete apropiindu-se de mine intr-un mod haotic de la stanga spre dreapta si invers descriind miscarile mainilor unui dirijor in fata unei orchestre.
Se tachinau,radeau ,se injurau dupa care se luau in brate, fiecare era bascalia celuilalt si totodata cel mai bun prieten.
S-au oprit din tot haosul in momentul in care m-au zarit.
-Hai sa bem ceva, imi spun cei doi de parca ne-am fi stiut de cateva vieti
Iarasi imi las balta intentia si plec in lume cu prietenii mei...